Ghiduri de finanțare în consultare publică – cabinete medicale școlare
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut un pas decisiv către modernizarea asistenței medicale în școli. Prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, au fost lansate în consultare publică două ghiduri de finanțare care vizează dotarea, reabilitarea și modernizarea cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ.
Investiția totală depășește 19,4 milioane de euro și este împărțită în două direcții strategice: dotarea unităților la nivel general și intervenții specifice în mediul rural.
„Investiții în infrastructura cabinetelor medicale publice, inclusiv a cabinetelor medicale stomatologice organizate în unități de învățământ, dotarea cu unități mobile pentru asigurarea accesului copiilor și tinerilor care urmează o formă de învățământ la servicii medicale de calitate”
Buget alocat: 7.764.477,65 euro
Sunt vizate dotări pentru cabinetele medicale publice școlare, inclusiv cabinetele medicale stomatologice organizate în unități de învățământ sau achiziționarea de unități mobile destinate furnizării de servicii de asistență medicală stomatologică, pentru asigurarea accesului copiilor și tinerilor care urmează o formă de învățământ la servicii de calitate.
Solicitanți eligibili: unități publice de învățământ și unități administrativ-teritoriale.
Propunerile și observațiile pot fi transmise până la data de 20 februarie 2026 pe adresa de e-mail – consultare.stomatologie@mfe.gov.ro.
“Investiții în infrastructura publică a unităților de învățământ publice din mediul rural în care se furnizează servicii de asistență medicală școlară, inclusiv servicii de sănătate orală (reabilitare/modernizare/dotare)”
Buget alocat: 11.698.274,12 euro
Sunt vizate investiții de tipul reabilitare/ modernizare și dotare (dacă este necesar) în infrastructura cabinetelor medicale/stomatologice din unitățile de învățământ publice, din mediul rural, unde se vor furniza servicii de asistență medicală școlară, inclusiv servicii de sănătate orală copiilor și tinerilor care urmează o formă de învățământ.
Solicitanți eligibili: unități publice de învățământ și unități administrativ-teritoriale din mediul rural.
Propunerile și observațiile pot fi transmise până la data de 20 februarie 2026 pe adresa de e-mail consultare.cabinete@mfe.gov.ro.
