Șeful ANPC Constanța, Horia Constantinescu, a declarat că nu a reușit să intre la concertul Metallica după ce a cumpărat un bilet de pe o platformă de revânzare online. Acesta a povestit pe Facebook că a descoperit la ultimul punct de control de la Arena Națională că biletul nu era valid.
Potrivit lui Constantinescu, biletele au fost achiziționate de pe site-ul Viagogo, pe care îl considera o platformă cunoscută și de încredere. El a precizat că și alte persoane aflate în aceeași situație au constatat că au fost înșelate.
În context, ANPC recomandă consumatorilor să cumpere bilete doar de pe site-urile oficiale ale organizatorilor sau ale evenimentelor, pentru a evita fraudele.
