Consiliul Județean Prahova a obținut o finanțare de aproape 4 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru implementarea proiectului „Prahova – Destinație Turistică Inteligentă”, menit să modernizeze și să promoveze turismul din județ.
Proiectul este realizat în parteneriat cu municipiul Câmpina, comuna Cornu și orașul Azuga, iar valoarea totală a investiției se ridică la 3.942.142,75 lei, dintre care peste 3,3 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Potrivit autorităților județene, investiția urmărește transformarea Prahovei într-o destinație turistică modernă și conectată digital, care să integreze turismul montan, patrimoniul cultural, gastronomia locală, enoturismul și turismul de weekend într-un concept unitar de promovare.
Printre principalele investiții prevăzute în proiect se numără:
Noua platformă digitală va oferi turiștilor acces rapid la informații despre obiective turistice, trasee tematice, experiențe locale și rute gastronomice din județ.
Președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că județul are toate resursele necesare pentru a deveni una dintre cele mai atractive destinații turistice din România, iar acest proiect va contribui la valorificarea inteligentă a potențialului local.
