Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din județul Prahova se pot înscrie, în acest an, la cursuri gratuite de formare profesională organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova, prin Centrul de Formare Profesională. Programul se adresează celor care doresc să obțină o nouă calificare sau să își crească șansele de angajare.
Oferta cuprinde zeci de specializări, atât în domenii practice, cât și în domeniul competențelor digitale și antreprenoriale.
Oferta de formare profesională cuprinde următoarele cursuri:
- Bucătar – 720 de ore;
- Operator introducere, validare și prelucrare date – 720 de ore;
- Coafor – 720 de ore;
- Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze – 720 de ore;
- Agent de securitate – 360 de ore;
- Asistent personal profesionist – 360 de ore;
- Brutar – 360 de ore;
- Frizer – 360 de ore;
- Maseur – 246 de ore;
- Referent resurse umane – 240 de ore;
- Contabil – 180 de ore;
- Inspector în domeniul securității și sănătății în muncă – 180 de ore;
- Competență digitală, inclusiv siguranță pe internet și securitate cibernetică – 60 de ore;
- Competență antreprenorială – 40 de ore;
- Consilier pentru dezvoltare personală – 40 de ore.
Pentru înscriere, solicitanții trebuie să depună copie și original după cartea de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie (unde este cazul), actul de studii și carnetul de șomer sau adeverința care atestă înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
Înscrierile se fac la sediul AJOFM Prahova din Ploiești, la agențiile teritoriale din Câmpina, Vălenii de Munte, Sinaia și Mizil, precum și la Centrul de Formare Profesională din Ploiești. Data și locul începerii fiecărui curs vor fi comunicate telefonic persoanelor înscrise.
Prin aceste programe, AJOFM Prahova urmărește să faciliteze integrarea pe piața muncii a persoanelor fără un loc de muncă, oferindu-le calificări și competențe adaptate cerințelor actuale ale angajatorilor.
