Un tânăr în vârstă de 18 ani și-a pierdut viața în noaptea de duminică spre luni, în urma unui grav accident produs pe DJ 102I, în zona Valea Doftanei, județul Prahova.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în jurul orei 04:00, printr-un apel la 112 a fost semnalată dispariția unui tânăr care plecase cu ATV-ul. La căutări au participat echipe ale Salvamont Prahova, ISU, Poliției și localnici.
Din nefericire, în cursul dimineții, tânărul a fost găsit decedat. Primele verificări arată că acesta, un turist de 18 ani din București, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și s-ar fi izbit violent de un utilaj destinat lucrărilor rutiere, aflat staționat pe partea dreaptă a carosabilului.
Impactul s-a produs pe DJ 102I, pe traseul dintre Săcele și Valea Doftanei, iar în urma leziunilor suferite victima a decedat la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii tragediei. De asemenea, oamenii legii verifică dacă utilajul era amplasat și semnalizat în conformitate cu prevederile legale privind desfășurarea lucrărilor pe acel sector de drum.
Ancheta este în desfășurare, urmând să stabilească toate cauzele și responsabilitățile care au dus la producerea accidentului.
