PSD Ploiești condiționează votarea bugetului local de achitarea datoriilor de peste 260 de milioane de lei
Grupul consilierilor locali ai PSD Ploiești a anunțat oficial că nu va susține proiectul de buget al municipiului pentru anul în curs până când administrația locală nu va achita datoriile curente acumulate. Potrivit deputatului PSD Prahova, Bogdan Toader, municipalitatea înregistrează obligații financiare totale care depășesc 260 de milioane de lei.
Social-democrații solicită „disciplină financiară” și susțin că bugetul orașului trebuie construit pe o fundație solidă, nu pe datorii amânate. Aceștia consideră că plata restanțelor către furnizorii de servicii esențiale este prioritară înainte de a discuta despre noi investiții sau proiecte de dezvoltare.
Radiografia datoriilor: Transportul și salubritatea, cele mai afectate
Cea mai mare parte a restanțelor, aproximativ 247 milioane de lei, provine de la secțiunea de funcționare. Printre cele mai mari datorii se numără:
-
Transport public: cca. 55 milioane lei;
-
Servicii de salubritate: peste 18 milioane lei;
-
Termoficare: aproximativ 14,8 milioane lei (plus o tranșă de 32,5 milioane lei din datoria eșalonată, exigibilă anul acesta);
-
Iluminat public și mentenanță: 2,7 milioane lei.
Pe lângă datoriile de funcționare, municipalitatea mai are de achitat alte 12,9 milioane lei la secțiunea de dezvoltare, sume aferente unor proiecte de infrastructură urbană și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
“Ploieștiul are nevoie de stabilitate”
Deputatul Bogdan Toader a subliniat că PSD Ploiești nu va accepta perpetuarea acestor dezechilibre financiare care riscă să afecteze funcționarea normală a orașului.
„Pentru PSD Ploiești, un buget corect înseamnă transparență și prioritizarea dezvoltării, nu amânarea obligațiilor către prestatori. Doar după stingerea acestor datorii putem vorbi despre un buget orientat către modernizarea reală a municipiului”, a transmis reprezentantul PSD.
Proiectul de buget urmează să ajungă pe masa Consiliului Local Ploiești, într-un climat politic tensionat de situația financiară critică a orașului.
