România este cunoscută în lume pentru două din cele mai spectaculoase drumuri, Transalpina și Transfăgărășan, însă, luna aceasta, o nouă șosea care străbate culmile Munților Apuseni ar putea atrage toată atenția. Este vorba despre Transapuseana. Primul tronson este aproape finalizat şi va fi recepţionat pe 15 decembrie.
Denumit iniţial Transalpina de Apuseni, drumul va avea un nume oficial: Transapuseana. Potrivit președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, instituția a făcut demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată. Lotul 1 al Drumului Județan DJ 107I, pe ruta Aiud – Bucium, este aproape finalizat. Pe data de 15 decembrie, va avea loc recepția pe cei 43 de kilometri.
„Lotul 1 este finalizat aproape în totalitate, cu excepția unei porțiuni de aproximativ 2 kilometri din municipiul Aiud care va fi gata în cursul acestei săptămâni. A fost turnat asfalt pe o lungime de 45,5 kilometri, până dincolo de Ponor. Pe lotul 1 mai este nevoie și de amplasarea stațiilor de autobuz”, a spus Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba, pentru Ziarul Unirea.
Cea mai mare investiție pe un drum județean din România
Pe lotul 2 al acestui drum, întins pe 35 de kilometri, între Ponor și Bucium, se lucrează la 7 poduri din 13 şi s-au finalizat în proporţie de 90% lucrările de consolidări. El va fi finalizat în prima parte a anului 2024.
