Lacul de acumulare de la barajul Vidraru a fost golit pentru prima dată în cei aproape 60 de ani de existență pentru realizarea unor lucrari de retehnologizare Deversarea apei a lăsat în urmă imagini rare, în jurul cărora s-au construit numeroase conspirații. Scoaterea aurului de pe fundul lacului Vidraru sau apariția satului care a fost înghițit de ape sunt doar câteva dintre poveștile care s-au viralizat între timp. În același timp este golit și lacul de acumulare de la barajul Paltinu, tot pentru lucrări.
Diana Buzoianu a vorbit miercuri, despre lucrările realizate la Vidraru și Paltinu. Ministra Mediului a precizat că acestea nu reprezintă niciun fel de pericol pentru oamenii din aval, ci „sunt făcute tocmai pentru a da mai multă siguranță” și „pentru a le face mai eficiente”.
