Poliția Locală Ploiești face un apel către cetățeni, în contextul alertelor de ger, să semnaleze persoanele fără adăpost sau aflate în situații de risc. Oricine cunoaște astfel de cazuri poate contacta Dispeceratul instituției la numărul 0244/954.
În sezonul rece 2026, cu temperaturi scăzute, mai ales pe timpul nopții, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică desfășoară acțiuni permanente pentru identificarea și sprijinirea persoanelor vulnerabile. Echipajele aflate în patrulare oferă asistență și conduc persoanele identificate către centre de primire sau alte servicii specializate.
De la începutul anului, trei persoane care se adăposteau în spații publice au fost transportate în siguranță la Centrul Social de Urgență Ploiești, beneficiind de măsuri de protecție și îngrijire.
Pe 11 ianuarie 2026, în jurul orei 21:00, polițiștii locali au găsit un bărbat de 52 de ani căzut pe zăpadă, cu semne de intoxicație alcoolică, în apropierea stației de taxi de pe strada Nicolae Bălcescu. Persoana a fost preluată de Serviciul de Ambulanță și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean “Dr. Constantin Andreoiu” pentru investigații medicale.
Poliția Locală Ploiești subliniază că astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul sezonului rece, pentru prevenirea situațiilor de risc și protejarea persoanelor vulnerabile.
