Proiectul autostrăzii spre Bulgaria, de la București la Giurgiu, a intrat oficial, luni, în faza de proiectare.
CNIR a anunțat că începând de luni, 19 ianuarie 2026, este demarat studiul de fezabilitate care va stabili detaliile tehnice, dar și traseul final al viitorului drum de mare viteză.
Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a precizat pentru Radio România Actualități: „Avem București–Giurgiu în proiectare, mâine este ordinul de începere. De mâine începem să contabilizăm cele 16 luni în care trebuie să fie gata studiul de fezabilitate”.
Autostrada va conecta sudul României cu frontiera bulgărească.
„București–Giurgiu va fi un drum care, odată finalizat, va închide coridoarele de transport dinspre sud spre Nădlac și spre nord-est”, a subliniat Budescu.
Contractul de proiectare a fost semnat în decembrie 2025 cu asocierea de firme Activ Proiectare Infrastructură S.R.L. – liderul asocierii – și Emay Uluslararasi Muhendislik ve Mușavirlik Anonim Șirketi, având o valoare de 34 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport și din fonduri de la bugetul de stat.
