Proiectul de lege PSD care urmărește introducerea de uniforme obligatorii în școlile din România a fost adoptat marți, 15 septembrie, în Comisia pentru Învățământ din Senat. Din proiect au fost eliminate amenzile pentru părinții elevilor care nu poartă uniformă, dar și pentru unitățile școlare care nu respectă obligativitatea uniformelor. Amendamentele au fost votate de membrii partidelor PSD, PNL și AUR, iar USR s-a abținut de la vot. Inițiativa va fi dezbătută în plenul Senatului, iar votul final aparține Camerei Deputaților.
- Proiectul care introduce uniformele obligatoriu nu obligă autoritățile locale să le cumpere, ci doar permite posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.
Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat au votat astăzi proiectul privind introducerea obligatorie a uniformelor în școli. 12 senatori PSD, PNL și AUR au votat pentru, iar cei 4 membri USR s-au abținut de la vot.
Din proiect au fost eliminate prevederile care stabileau amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții elevilor care nu poartă uniformele, respectiv amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru școlile care nu respectă obligativitatea uniformelor.
