Spitalul Județean de Urgență Ploiești este, de-a lungul timpului, subiectul numeroaselor comentarii și opinii, multe dintre ele critice. Însă, dincolo de experiențele negative relatate de unii pacienți, există și oameni care aleg să vorbească atunci când lucrurile se desfășoară bine.
Redacția noastră a fost contactată de o pacientă care a dorit să își povestească experiența avută recent la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a mers pentru efectuarea unui examen RMN.
Femeia ne-a relatat că, după ce a suferit un leșin, a mers la medicul neurolog, care i-a recomandat efectuarea unui RMN. Pentru că investigația poate fi costisitoare în sistemul privat, pacienta a decis să verifice dacă poate beneficia de investigație la spital, cu bilet de trimitere.
„Am zis să văd dacă mă pot duce cu trimitere la Spitalul Județean, pentru că știm cu toții cât costă un RMN la privat”, ne-a povestit aceasta.
Pacienta spune că a găsit posibilitatea de programare online, a făcut programarea și s-a prezentat la spital la data și ora stabilite. Aici, spune ea, se aștepta să fie nevoită să aibă răbdare, având în vedere că, de multe ori, programările medicale nu sunt respectate întocmai.
Surpriza, însă, a fost una plăcută.
„M-am înarmat cu răbdare, știind că oriunde te duci la medic nu se respectă orele. Surpriză: am intrat la ora la care eram programată și am fost primită cu căldură și cu vorbe bune de personalul medical”, ne-a transmis pacienta.
Aceasta a ținut să precizeze că nu știe cum au fost lucrurile în trecut și că povestește strict experiența sa, așa cum a trăit-o.
„Nu știu dacă așa era până acum, dar am vrut să povestesc și eu experiența mea la acest spital, deoarece văd numai observații negative”, a mai spus femeia.
La final, pacienta a dorit să transmită un mesaj de mulțumire personalului de la compartimentul RMN.
„Mulțumesc personalului de la RMN pe această cale și le doresc sănătate și putere să ajute pe toată lumea!”
Experiența acestei paciente nu anulează eventualele nemulțumiri pe care alți pacienți le pot avea, însă reprezintă o mărturie pozitivă despre modul în care poate decurge o vizită la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Uneori, și lucrurile care merg bine merită să fie povestite.
