Liceele tehnologice cu profil agricol vor putea construi corpuri noi de clădiri, să le eficientizeze din punct de vedere energetic pe cele existente și să își înnoiască infrastructura școlară prin mobilier nou și echipamente digitale, cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), după cum se arată în ghidul solicitantului pus în dezbatere de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție în subordinea Ministerului Agriculturii, în parteneriat pe bază de acord cu Ministerul Educației.
„Unitățile de învățământ liceal tehnologic eligibile, cu profil agricol, vor putea beneficia de sprijin pentru lucrări de construcții noi sau de modernizarea infrastructurii, respectiv de eficientizare energetică a celor deja existente. Toate lucrările de construcții vor fi realizate conform standardelor de siguranță și calitate în construcții”, se arată în ghidul solicitantului în versiunea actuală, la pagina 9, document pe care îl puteți descărca de mai jos din articol.
„Cel puțin 57 de licee agricole pot primi finanțare pentru pregătirea viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților în domeniile agriculturii și a celor conexe acesteia”, a transmis Ministerul Educației. În prezent există până în 60 de licee în țară cu profil agricol, iar lista lor din iunie 2022 poate fi consultată aici.
Perioada aferentă consultării publice pentru ghidul solicitantului pentru „Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil preponderent agricol” și anexele aferente este de 15 zile de la data publicării, începând cu data de 10.08.2023, mai scrie pe site-ul AFIR.
Valoarea maximă eligibilă a bugetului unui proiect este echivalentul în lei al sumei de
500.000 EURO, fără TVA, potrivit ghidului solicitantului. Sunt trei componente vizate de apel – detalii mai jos, pe fiecare în parte. Fiecare liceu agricol aplicant ar urma să aibă câte un laborator de informatică în mod obligatoriu, conform ghidului.
10% din valoarea totală a bugetului proiectului trebuie să fie dedicată investițiilor pentru digitalizarea liceelor agricole, echipamente, softuri etc.
90% din valoarea totală a cheltuielilor pentru renovare/ modernizare/ reabilitare/ construcție clădiri noi va fi dedicată obligatoriu pentru cheltuielile de creștere a performanței energetice a clădirilor, conform documentului.
”Agricultura la nivel global se confruntă cu impactul schimbărilor climatice asupra biodiversității, calității solului și a apei și cu cerințele pieței. De aceea, politica agricolă a UE s-a schimbat considerabil în ultimele decenii pentru a ajuta fermierii să facă față acestor provocări și să răspundă atitudinilor și așteptărilor în schimbare. Tinerii din mediul rural sunt viitorul securității alimentare, deși, în mare măsură, aceștia sunt rezervați în a-și proiecta un viitor în agricultură sau în zonele rurale, confruntându-se cu multe obstacole, cum ar fi, de exemplu, lipsa cunoștiințelor (sic!) teoretice și practice sau fiind atrași de viața urbană care nu este întotdeauna cea mai bună alegere.
Continuare aici
